47482 afisari
Liana Dumitrescu, un an de la dispariția fulgerătoare
publicat in data de 06-02-2012
În data de 27 ianuarie 2012 s-a împlinit un an de la moartea fulgerătoare a Lianei Dumitrescu, care a fost vicepreședintele Asociației Macedonenilor din România, deputat, notar, executor, președinte al Subcomisiei pentru Spațiu din cadrul Parlamentului României, membru militant de excepție pentru intrarea spațiului românesc extraterestru în Europa, membru în nenumărate comisii parlamentare, decorată cu Steaua României în grad de cavaler de către E.S. Traian Băsescu și cu Ordinul de merit pentru Macedonia de către E.S. Gheorghe Ivanov, omul cel mai important pentru macedonenii din România, pentru diaspora macedoneană, cât și pentru români și România, deținătoare a numeroase distincții și premii pentru munca depusă în folosul omenirii. Prietenii și familia îndurerată i-au adus un omagiu la comemorarea unui an de cand aceasta a părăsit această lume.
 
Oana Manolescu, deputat din partea minorităților a ținut un discurs în memoria Lianei: 
 
Dragă Liana, De când ai plecat, pe planeta noastră a trecut un an, ori un ceas, ori un minut, sau o clipă ... Pentru noi cei care te iubim, această vreme nu se mai poate măsura. Şi nici în viitor, Liana, pentru că în noi este aceeaşi disperată tristeţe şi acelaşi de neimaginat dor; în noi toţi – cei care cu adevărat te iubim şi care nu vom crede până la sfârşitul vieţii că nu ne mai eşti alături pe Pământ. La una din slujbele religioase ţinute pentru tine m-am adresat, ca altădată, ca şi astăzi, ţie, atât de strălucit şi cald spirit. Am spus atunci că ni s-a aşezat în faţă un Everest de durere, munte pe care-l vom urca mereu, dar nu-l vom mai putea depăşi niciodată. Iar tu, din prea înaltul Cerului şi cu iubirea-ţi şi grija fără margini, ai încercat  în tot acest timp să netezeşti, să ne îmblânzeşti urcuşul. Şi ai făcut-o şi o faci mereu în primul rând pentru părinţii tăi pământeni, Constantina Gina şi Gelu. Ai lăsat în urmă realizări profesionale aproape fără egal în anii noştri. Ţi-ai apărat ţara şi familia şi prietenii şi colegii, ai lucrat şi ai apărat poporul român şi poporul macedonean şi cei doi preşedinţi ai celor două state, recunoscându-ţi meritele, te-au decorat pentru munca şi pentru bătăliile tale. Nimeni, niciunul dintre noi nu a realizat, la vârsta ta şi în câţiva ani doar, perfecţiunea pe care ai atins-o cât timp ai trăit pe Pământ. Forţat şi intempestiv ai plecat de la noi, dar te-a luat cu bucurie şi cu sărbătoare luminosul Soare în braţele Lui. Acum trăieşti o viaţă adevărată în adevărata Lumină divină şi făcută numai din adevărate fericiri şi tot ceea ce ne preocupă pe noi pe Pământ e nimicnicie faţă de lucrul tău de-acuma în Ceruri. Totul e nimicnicie aici, în afara de dorul aproape omorâtor al părinţilor tăi, şi de dorul fără egal al nostru; de necrezut imposibilitate de-a te mai vedea şi de-a te maiauzi. Măcar o clipă, Liana. Ne-a rămas numai lumina ta; lumina Soarelui. Ai trăit pe Pământ 38 de ani şi şapte zile. Şi câte zile, prefăcute în ore şi orele în secunde trebuia să trăieşti aici cu totul, tot atâta vreme ar trebui să petreacă în remuşcări amare şi chinuri sufleteşti aceia care nu te-au iubit, nici măcar nu te-au respectat, dar s-au folosit de munca ta. Pe drumul deschis de tine pentru ei fi-vor numai bariere făcute din spini şi noroi. Pentru părinţii tăi şi pentru cei ce te purtăm în inimi curate, drumul deschis de tine epentru fapte mai bune de făcut: pentru curăţenia omenirii, pentru despărţirea între buni şi răi; între bine şi rău. Drum despărţitor pentru eternitate – cu ajutorul bunului Dumnezeu, cu ajutorul Soarelui, al Maicii Domnului şi al lui Iiisus Hristos şi cu ajutorul tău, Liana scumpă. Noi îţi trimitem mereu toată dragostea noastră. Ca să fii pomenită şi să fii fericită în veci!
 
Tot în ianuarie a avut loc la sediul Asociaţiei Macedonenilor din România- Filiala Craiova prima acţiune a Fundaţiei “Liana Dumitrescu”. Acest eveniment marchează faptul că la un an de la decesul deputatei de etnie macedoneană Liana Dumitrescu a luat fiinţă fundaţia care îi poartă numele și că proiectele acesteia vor continua.
 
 
AŞ VREA SĂ FIU CONDOR
Mă tem că nu am să ajung condor
Să zbor în înaltul cerului senin
Să o văd, să o cuprind, pe ea, da ...
Pe ea, pe copila mea dragă, Liana.
Vreau să fiu condor, să zbor, să o răpesc,
Să o aduc din nou la sânul meu
Să ne strângem în braţe, să ne povestim vremile.
Apoi, să plecăm împreună spre înalt,
Conduse de condorul fermecat.
Aş vrea să fiu condor, aş vrea să fiu abur,
Să mă unesc cu cerul, cu norii
Şi apoi cu Soarele şi cu Liana.
Aş vrea să fiu condor, aş vrea să fiu nor
Aş vrea să fiu Pământ şi Apă
Să sting lumea aceasta nebună şi rea
Să o strivesc aşa cum nu pot strivi o gâză
Să o purific şi să o transform în condor
Să se înalţe spre infinit cuprinsă de remuşcări
Şi să încerce a se purifica dacă mai poate.
 
Versuri: Constantina Dumitrescu
 

 



Te-ar mai putea interesa:


Comenteaza
Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume*:
Email:
Comentariu*:
Cod de verificare:
Introduceti codul de mai sus:
 
Revista lunii. Descarca format PDF 8 martie - 8 aprilie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  2 anul 5
Revista lunii. Descarca format PDF.22 ianuarie -22 februarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 5
.
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 decembrie -17 ianuarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  12 anul 4
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 noiembrie-17 decembrie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  11 anul 4
.
Revista lunii octombrie - descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  10 anul 4
Revista lunii septembrie descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  9 anul 4
----
Revista lunii iunie- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  6 anul 4
----
Revista lunii mai- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  5 anul 4
Revista lunii aprilie - format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  4 anul 4
Revista lunii martie format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  3 anul 4
Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 4 Revista lunii decembrie- forat PDF

http://www.tvoltenia.ro/