![]() |
![]() |
![]() |
| trimite pe e-mail | tipareste articol | 0 comentarii |
”În 2012 nu va fi sfârșitul lumii, cum multă lume crede, ci pur și simplu sfârșitul unei ere de peste 5.000 de ani.” Aceasta este opinia celebrei Carmen Harra despre controversatul an 2012, prezentată într-un interviu pentru site-urile www.protv.ro și www.happyhour.ro. Celebra prezicătoare de peste Ocean acordă în exclusivitate pentru aceste două site-uri o serie de interviuri despre subiecte actuale și controversate. Astfel, www.protv.ro și www.happyhour.ro aduc în fiecare zi, în exclusivitate pentru cititorii lor, cele mai recente preziceri ale lui Carmen Harra: cutremurele frecvente, „Apocalipsa” din 2012, criza mondială sau prezicerile referitoare la vedetele de la Hollywood sunt doar câteva dintre subiectele pe care celebrul parapsiholog le va aborda.
Conform consilierei de la Hollywood, anul 2012 nu va aduce sfârșitul lumii, ci doar începutul unei alte ere pentru omenire. “În univers există o anumita aliniere a planetelor, care se vor alinia perfect în 2012. Și asta pentru că în 2012 nu va fi sfârșitul lumii, cum multă lume crede, ci pur și simplu sfârsitul unei ere de peste 5.000 de ani.” Ce va urma după aceasta? “În această eră de aur, războiul nu va mai exista, pentru că ne vom muta, practic, într-un alt univers, vom beneficia de o altă înțelegere a lumii în care trăim și ne vom ghida după un alt sistem de valori! Sistemul bancar, sistemul medical, totul se va schimba! Dar lumea care va veni, va fi mult mai stabilă, mai normală, mai corectă”, crede Harra.
Cât despre cutremurele atât de frecvente care au zguduit lumea în ultimul an, Carmen Harra crede că România nu va fi nici ea ferită. “Acum vă spun clar că în 2010 va fi un cutremur și în România! Va fi un cutremur care va fi mult mai mare decât cel din 1977, deși nu vor fi mai mulți morți și răniți ca atunci, de asta vă asigur. Asta este partea bună a lucrurilor: că, deși va avea o mare magnitudine, nu vor fi la fel de mulți morți și răniți.” Mai mult, Harra crede că anul acesta, în lume, un cutremur se va produce în fiecare săptămână. “În 2010, (...) cutremurele vor continua violent, apoi vor fi tornade în locuri în care niciodată nu au fost tornade. Putem să vorbim despre asta, însă nu putem să schimbăm nimic în ceea ce privește cursul firesc al lucrurilor. Și asta pentru că noi, oamenii, trebuie să ajungem la concluzia că am făcut prea mult rău unii față de alții, că ne-am rănit unii pe alții! Omenirea trebuie să dea atenție semnelor!”, a mai spus Harra.
Mai multe detalii despre aceste subiecte internauții pot afla în fiecare zi accesând site-urile www.protv.ro și www.happyhour.ro, unde vor găsi interviuri acordate de femeia care a prezis atentatele de la 11 septembrie 2001. Mai mult, Carmen Harra a promis că va discuta, pe larg, toate aceste teme, dar și multe altele, la revenirea sa în România, în cadrul emisiunii “Happy Hour”. Harra se va întoarce în țară la sfâșitul acestei luni pentru a organiza un workshop de zile mari, în cadrul căruia va răspunde la numeroase întrebări și va dezbate multe teme arzătoare. Site-ul www.carmenharra.ro pune la dispoziție toate detaliile despre modalitatea de participare la acest workshop.
Revista lunii decembrie 2011 format PDF
Revista lunii noiembrie 2011 format PDF
Revista lunii octombrie 2011 format PDF
