2139 afisari
Carmen Harra vine la “Happy Hour” pentru a vorbi despre cele mai arzătoare subiecte ale momentului
publicat in data de 25-04-2010

 

Cutremure, tornade, erupții vulcanice, criză economică, “fatidicul” an 2012. Toate acestea sunt subiecte fierbinți ale momentului, pe care Carmen Harra, invitata lui Cătălin Măruță, le va aborda pe larg în ediția “Happy Hour” de luni, 26 aprilie. Celebra prezicătoare se întoarce în România, iar luni se va afla din nou în platoul emisiunii de la Pro Tv: ”Vin în România cu mare plăcere, ca de fiecare dată, pentru că vreau să mă reîntâlnesc cu publicul român și să revin la emisiunea mea favorită, ”Happy Hour”. În lume se petrec acum schimbări foarte puternice, în special dezastrele naturale la care toți asistăm și care, sunt sigură, pe toți ne fac să ne întrebăm ce o să se întâmple cu noi, ce o să se întâmple pe lume. Vreau să comunic cu lumea pe tema asta, vreau să le împărtășesc previziunile mele despre unde mergem în viitor, unde ne îndreptăm”, a declarat Carmen Harra.

Chiar înainte de sosirea sa în țară și revenirea la emisiunea “Happy Hour”, parapsihologul de peste Ocean a acordat în exclusivitate o serie de interviuri pentru site-urile www.protv.ro și www.happyhour.ro. Aceasta a vorbit despre anul 2012, care a iscat atâtea controverse, și a declarat că acest an nu va aduce sfârșitul lumii. “În 2012 nu se întâmplă nimic rău, nu e sfârșitul lumii. Deci înțelegeți că nu se va întâmpla nimic rău! Singurul lucru rău care se va întâmpla până în 2012 va fi că sateliții vor fi afectați de această aliniere planetară și că vom rămâne, câteodată, fără curent, telefoane mobile, televizoare, etc! Dar 2012 va marca începutul acestei ere de aur, când numai lucruri bune se pot întâmpla. Omenirea e speriată, toată lumea e traumatizată – eu vreau să le explic de fapt ce se întâmplă”, spune Harra. De asemenea, aceasta a vorbit și despre cutremurele care au devastat lumea în ultimul an și a prezis un cutremur și în România, în această vară: “Am prezis, în noiembrie 2009, că anul 2010 va fi anul cutremurelor! Cum a început 2010? Cu multe, multe cutremure! Abia fusese cutremurul din Haiti și am spus: mai vine un cutremur mult mai mare! Și a venit cel din Chile, care a fost mult mai mare! Eu simt cutremurele, le simt, le simt înainte să se întâmple! Dacă mai țineți minte, în martie am venit la ”Happy Hour” și am spus că în 2009 nu va fi niciun cutremur în România. Și chiar așa a fost, niciun cutremur nu s-a întâmplat în 2009. Acuma vă spun clar că în 2010 va fi un cutremur și în România! Va fi un cutremur care va fi mult mai mare decât cel din 1977, deși nu vor fi mai mulți morți și răniți ca atunci, de asta vă asigur”.

Sosirea în România a celebrei Carmen Harra este prilejuită și de un workshop pe care aceasta îl va organiza pe 1 mai, la Palatul Copiilor din Capitală. În cadrul acestui workshop Harra va răspunde la numeroase întrebări și va dezbate multe teme arzătoare ale momentului. Site-ul www.carmenharra.ro pune la dispoziție toate detaliile despre modalitatea de participare la acest workshop.



Te-ar mai putea interesa:


Comenteaza
Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume*:
Email:
Comentariu*:
Cod de verificare:
Introduceti codul de mai sus:
 
Revista lunii. Descarca format PDF 8 martie - 8 aprilie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  2 anul 5
Revista lunii. Descarca format PDF.22 ianuarie -22 februarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 5
.
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 decembrie -17 ianuarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  12 anul 4
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 noiembrie-17 decembrie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  11 anul 4
.
Revista lunii octombrie - descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  10 anul 4
Revista lunii septembrie descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  9 anul 4
----
Revista lunii iunie- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  6 anul 4
----
Revista lunii mai- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  5 anul 4
Revista lunii aprilie - format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  4 anul 4
Revista lunii martie format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  3 anul 4
Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 4 Revista lunii decembrie- forat PDF