21180 afisari
10 sfaturi pentru o digestie bună
publicat in data de 06-01-2009

Pentru a avea o bună digestie, pentru a preveni bolile de stomac şi intestine sau pentru a ajuta la vindecarea acestor boli, este necesară respectarea a 10 reguli alimentare. Iată-le:

1. Nici prea fierbinte, nici prea rece!
Alimentele pot irita stomacul dacă nu au o temperatură convenabilă. Orice aliment care ajunge în stomac la o temperatură mai mare de 50 de grade Celsius congestionează mucoasa stomacală. În acelaşi timp, alimentele prea reci, îngheţate, duc la blocarea sucurilor digestive ceea ce îngreunează mult digestia. Trecerea alimentelor prin gură şi esofag are efectul atenuării diferenţelor de temperatură, ceea ce în anumite limite protejează stomacul. Când diferenţele de temperatură sunt prea mari, acest lucru nu se mai poate realiza.
2. Nici prea dulce, nici prea sărat!
După cum există o temperatură optimă, există şi o concentraţie salină bine suportată de organism. Soluţiile de sare prea concentrate, soluţiile prea dulci, siropurile având un conţinut prea mare de zahăr irită mucoasa stomacală. De aceea, alimentele prea sărate sau prea dulci se vor opri mult timp în stomac, determinându-l să secrete cantităţi mari de suc gastric, care le diluează până la o concentraţie acceptabilă.
3.  Atenţie la alimentele indigeste!
Alte alimente sunt iritante prin însăşi compoziţia lor, de exemplu, substanţele extractive din: carne (ciorbe, sosuri), alcoolul, cafeină, grăsimile prăjite, piperul, boiaua şi muştarul.
4. Crudităţi, cu măsură!
Contrar ideii că legumele şi fructele crude cruţă stomacul, trebuie ştiut că excesul de crudităţi e dăunator. Totul depinde de cantitatea consumată, dar, în orice caz, crudităţile cer mai mult timp pentru a fi digerate decât cele fierte. Sucurile stomacale şi intestinale sunt mai puţin eficiente în digerarea celulozei. Consumând prea multe crudităţi deodată, ele rămân în intestin unde fermentează, produc gaze şi umflă , dând o senzaţie de apăsare locală şi somnolenţă. Trebuie evitată consumarea crudităţilor în porţii mari, mai ales la sfârşitul mesei, pentru a nu le lăsa să aştepte prea mult rândul la digestie. Fructele se consumă cu 30 de minute înainte de masă sau la interval de o ora după masă, niciodată nu se consumă imediat după masă.
5. Mâncaţi ce vă place!
Adesea, unele persoane se privează de o mâncare care le place, de teama de a nu îngreuna stomacul. Mulţi manâncă legume care nu le plac sau paste făinoase preparate întotdeauna la fel. Ei bine, toţi aceştia se înşeală. O mâncare, chiar dacă este mai grea , dacă e mâncată cu plăcere este mai uşor digerabilă decât cea mai inofensivă mâncare înghiţită cu silă sau indiferenţă. Stomacul este unul dintre cele mai capricioase organe şi o mâncare care-i displace poate provoca clasica indigestie.
6. Condimentele sunt necesare!
O idee preconcepută care trebuie lămurită e cea cu privire la condimente. E adevărat că cele iuţi, sunt dăunătoare dacă se consumă exagerat. Dar condimentele, în special cele blânde , sunt absolut necesare pentru buna funcţionare a stomacului leneş , ele excitând sucurile stomacale şi intestinale, usurând digestia. Foile de dafin, mărarul, pătrunjelul, oreganul şi alte produse pot foarte bine condimenta mâncărurile.
7. A bea sau a nu bea apă!
Când trebuie să bem? Contrar părerii larg răspândite, se poate, şi chiar trebuie să se bea în timpul mesei. Chimia digestiei are nevoie de apă, pentru a se putea desfăşura normal, iar amestecul realizat între apă şi alimente constituie condiţia esenţială pentru o bună digestie. Cum să bem? Câte puţin, în timp ce mâncăm. De fapt, femeile ştiu că atunci când prepară o prăjitură, pentru ca aceasta să iasă mai bună, trebuie să amestece pe rând diversele ingrediente şi lichide. Niciodată nu le aruncă unele peste altele. E recomandat să se consume cel puţin 2 litri de apă pe zi.
8. Evitaţi emoţiile şi stresul!
Emoţiile au şi ele însemnătate în procesul de digestie al alimentelor. Discuţiile prea animate sau emoţiile puternice trebuie evitate în timpul mesei, deoarece stomacul, depinzând de starea nervilor, poate provoca o blocare a secreţiilor digestive. E recomandabil să nu se vorbească agitat în timpul mesei, să nu se asculte radio, să nu se privească la televizor.
9. Mâncaţi încet, mestecaţi bine!
Mulţi oameni nu-şi dau seama cât de important este să se mănânce încet şi să se mestece bine alimentele înainte de a le înghiţi. Impregnarea cu salivă a fiecărei îmbucături uşurează enorm digestia. Saliva conţine de fapt un ferment preţios - amilaza - care ajută la digerarea unor alimente încă înainte de a ajunge în stomac. Mâncarea bine mestecată e pe jumătate digerată .
10. Ore fixe pentru masă!
Dacă mâncaţi la ore fixe, sucurile digestive se învaţă printr-un reflex condiţionat să apară la timp pentru a-şi îndeplini munca de digerare. Dacă se schimbă mereu orele de masă, secreţia sucurilor e derutată şi producerea lor devine anarhică, fie pe stomacul gol, digerând în loc de alimente mucoasă gastrică, fie după masă, când secreţia lor nu mai este la fel de eficientă. Digestia devine astfel dificilă, se produc balonări, eructaţii, arsuri stomacale şi apare tot cortegiul indigestiilor.



Te-ar mai putea interesa:


Comenteaza
Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume*:
Email:
Comentariu*:
Cod de verificare:
Introduceti codul de mai sus:
 
Revista lunii. Descarca format PDF 8 martie - 8 aprilie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  2 anul 5
Revista lunii. Descarca format PDF.22 ianuarie -22 februarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 5
.
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 decembrie -17 ianuarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  12 anul 4
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 noiembrie-17 decembrie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  11 anul 4
.
Revista lunii octombrie - descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  10 anul 4
Revista lunii septembrie descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  9 anul 4
----
Revista lunii iunie- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  6 anul 4
----
Revista lunii mai- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  5 anul 4
Revista lunii aprilie - format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  4 anul 4
Revista lunii martie format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  3 anul 4
Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 4 Revista lunii decembrie- forat PDF

http://www.tvoltenia.ro/