Cartea de față, cu acest titlu aparent jucăuș, ascunde o realitate cumva amarã: orice-am face, oricâte titluri academice am avea nu vom reuși să fim egale cu bărbații atâta timp cât sarcinile gospodărești, educația copiilor, îngrijirea părinților rămân tot în sarcina noastră. Adunate sub condei autoironic mai degrabă decât ironic, eșecurile publicate în revista Femeia între anii 2000-2003 (și în almanahul omonim, 2002) la rubrica Picătura de venin , nu au deloc pretenția - Doamne ferește! - de a da lecții sau de a deține adevărul absolut. Sunt însă la fel de actuale ca în urmă cu un deceniu și reunirea lor aici sper să ne scuture puțin si să ne dea de gândit, spre a ne opri un pic din competiția cu noi însene din care tot noi ieșim învinse dacã nu învățăm să și delegãm, nu numai să preluăm sarcini, dacă nu învățăm să ne educăm la fel fetele și băieții, pentru ca și bărbații să ajungă la cratița rezervată nouă așa cum și noi am ajuns la scaunul rezervat lor. Fără acest schimb echitabil, în spiritul real al unei egalități de șanse - nu numai pe plan profesional ci și al schimbării mentalității cum că numai femeia trebuie să se ocupe de gospodărie, creșterea copiilor, gătit etc., îndeletniciri reunite sub titlul generic cratiță , toate cuceririle noastre, toate drepturile câștigate, sunt anulate, egalitatea de șanse e doar un concept utopic iar vorba tatălui meu, filozof anonim, Ce-ți trebuie facultate, tot la cratiță ajungi! va deveni ea adevăr absolut.