Când recomandaţi albirile dentare?
Mircea Stroe, Craiova
Albirea dentară este un procedeu chimic de decolorare a dinţilor care constă în aplicarea unor substanţe pe suprafaţa dentară, în urma căruia nuanţa dentară se modifică. Aceasta înseamnă că prezenţa anterioară a unor plombe, mai ales în zona frontală determină schimbarea lor, cu altele estetizate în noua nuanţă obţinută. Problema este că efectul de decolorare este temporar (maxim 6-8 luni) iar după aplicare, dintele comportă o hipersensibilitate la stimuli (rece, dulce, acru), ceea ce duce la necesitatea utilizării unor paste de dinţi specifice pentru dinţii sensibili. Din punctul meu de vedere această tehnică este invazivă la nivelul dintelui, iar atunci când este aplicată este necesară o cunoaştere clară a efectelor secundare  şi nu o consider oportună decât în situaţiile în care cerinţele estetice ale unui anumit job (prezentări Tv, sau apariţii scenice repetitive) pot justifica într-o oarecare măsură agresarea dintelui.
Tehnicile de detartraj duc la albirea dinţilor?

Mirela Popa, Craiova
Prin detartraj, se îndepărtează doar depunerile de pe suprafaţa exterioară a dinţilor, din zonele supra – şi subgingivale şi de pe suprafeţele lucrărilor dentare. De aceea această metodă scoate la suprafaţă culoarea iniţială a dintelui şi permite curăţarea excelentă, revelând strălucirea naturală a dintelui. Mai mult decât atât, prin detartraj se îndepărtează o mare parte din bacteriile care alcătuiesc placa bacteriană,  fiind un mijloc eficient de prevenire a afecţiunilor gingivale şi parodontale, ştiindu-se faptul că aceste afecţiuni  sunt evident consecinţa acumulărilor bacteriene. Recomandările pentru  frecvenţa efectuării detartrajului  sunt  o dată la 6 luni în cazul unor gingii neafectate, iar în cazul instalării afecţiunilor parodontale (agravare) această manoperă se realizează o dată la 3 maxim 4 luni.

Dacă mi s-au efectuat tratamentele, s-a scos nervul şi s-a plombat dintele mai este nevoie să merg la dentist?
Ion Dima, Slatina

În cel mai fericit caz , pentru acel dinte nu mai trebuie decât un minim control (inclusiv radiologic), mai ales în absenţa simptomatologiei. Uneori însă, la anumiţi  dinţi pot exista unele anomalii  de configuraţie interioară a rădăcinii (număr aberant de canale, ramificări interioare atipice, terminaţii inaccesibile) care nu permit un tratament complet până la vârful rădăcinii. Această situaţie poate crea condiţiile apariţiei unor acumulări bacteriene pe vârful rădăcinii, putând să declanşeze o reacţie inflamatorie la nivel osos, care evoluează în timp, configurând viitorul granulom periapical. Această situaţie nu periclitează viitorul dintelui, deoarece printr-o intervenţie chirurgicală minim invazivă, se poate îndepărta vârful rădăcinii care prezintă granulom. Absenţa controalelor bianuale însă, nu permite descoperirea timpurie a cariilor nou apărute, a recidivelor de carie  (atunci când pe lângă o plombă, caria avansează, adesea datorită unei igiene deficitare) sau a unor retracţii gingivale, atât  la nivel dentar cât şi  la nivelul unor lucrări protetice. Ar fi minunat dacă pacienţii ar conştientiza că dinţii sunt supuşi unor uzuri, vizibile mai ales odată cu înaintarea în vârstă, iar ,,reparaţiile,, efectuate în cabinetul stomatologic suferă la rândul lor procese de uzură şi deteriorare, de aceea uneori trebuie înlocuite.