17343 afisari
Straja, relaxare de weekend
publicat in data de 31-01-2009

    Straja este stațiunea turistică reprezentativă pentru județul Hunedoara, situată la o altitudine de 1445 de metri, în inima Munților Vâlcan, în zona Valea Jiului, la aproximativ 8 km de municipiul Lupeni și cca 20 de km de oraşul Petroșani. Complexul turistic, amplasat la o altitudine de 1380 de metri oferă la alegere pentru turişti:  cabane, case de vacanță, pensiuni și vile. Straja, aşezarea aflată deasupra Lupeniului, a fost declarată staţiune turistică locală în anul 2002. De pe oricare din cele cinci pârtii existente se poate vedea Valea Jiului. Clima este de munte, cu o temperatură medie anuală de 2 grade C. Precipitațiile sunt cuprinse între 1200 mm și 1400 mm\an. Bat predominant vânturile de vest. Zăpada este prezentă din decembrie până în aprilie.
 
Amenajări pentru schi
    În Straja sunt amenajate 5 pârtii de schi, fiecare fiind echipată cu instalație de transport pe cablu (teleschi). Una dintre aceste pârtii are instalație de nocturnă și tunuri de zăpadă artificială. Grație instalațiilor de nocturnă, cei mai dornici pentru aventură şi rezistenţi la frig pot schia și pe timpul nopţii. Stațiunea dispune, de asemenea, de numeroase centre de închiriere a echipamentului sportiv, specific sezonului rece. Tot în cadrul centrului de inchirieri găsești și garderobă unde îți poți lăsa încălțămintea după ce a fost închiriat un echipament. Dacă este pentru prima dată când pui schiurile în picioare sau pur și simplu vrei să te perfecționezi, poți apela la seviciile școlii de schi din cadrul centrului de închirieri  “Platoul Soarelui”. Pentru profesioniști, aici, în fiecare an, are loc “Cupa Veteranilor”, o competiție de schi care atrage mulţi iubitori ai sporturilor de iarnă, profesionişti sau amatori.

Traseul
    Pentru a  ajunge în Straja trebuie să veniți până în Petroșani, apoi pe DN 66 până la Lupeni (17 km). Din Lupeni până în Straja drumul este asfaltat, iarna este dezăpezit, totuși este nevoie de lanțuri sau tracțiune 4x4. Dacă nu veniți cu mașina personală, puteți opta pentru tren pe ruta Timișoara - Craiova până în gara Lupeni, sau alt mijloc de transport până în Petroșani. De acolo până în Lupeni se poate ajunge cu mijloacele de transport în comun, care circulă frecvent pe timpul zilei.

Straja - punct istoric
    Pe lângă atracția tursitică de care se bucură, masivul Straja este renumit și pentru încărcătura istorică și religioasă a locului. De altfel, denumirea de Straja are semnificație istorică. În acest loc, în Primul Război Mondial, au murit peste 800 de soldați, o parte dintre ei fiind înmormântați în Cimitirul Eroilor din Lupeni. Din anul 2006, intrarea în Schitul Straja se face printr-un tunel lung de 50 de metri pe ai cărui pereți sunt pictate scene din Vechiul și Noul Testament și calendarul bisericesc în întregime. Schitul este construit integral din lemn, iar în interiorul lui este expusă o cruce cioplită din lemn, în care sunt încastrate trei bucăți de lemn din Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Crucea, la poalele căreia s-a construit schitul Straja, are o lungime de 5 m și peste 200 de kg. Crucea aflată în interiorul schitului este scoasă anual din biserică în Vinerea Mare și este purtată pe rând de pelerini,  care o transportă de la poalele masivului până la schit, pe o distanță de 7 km, parcurgând astfel Drumul Crucii. Un punct de atracție este oferit și de prezența celor trei urși ținuți în captivitate. Straja este astăzi o prosperă așezare turistică ce-i atrage pe iubitorii muntelui din toate colțurile țării și chiar din străinătate.  



Te-ar mai putea interesa:


Comenteaza
Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume*:
Email:
Comentariu*:
Cod de verificare:
Introduceti codul de mai sus:
 
Revista lunii. Descarca format PDF 8 martie - 8 aprilie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  2 anul 5
Revista lunii. Descarca format PDF.22 ianuarie -22 februarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 5
.
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 decembrie -17 ianuarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  12 anul 4
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 noiembrie-17 decembrie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  11 anul 4
.
Revista lunii octombrie - descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  10 anul 4
Revista lunii septembrie descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  9 anul 4
----
Revista lunii iunie- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  6 anul 4
----
Revista lunii mai- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  5 anul 4
Revista lunii aprilie - format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  4 anul 4
Revista lunii martie format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  3 anul 4
Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 4 Revista lunii decembrie- forat PDF