Inflamaţia reprezintă o modalitate de reacţie şi de apărare a organismului faţă de acţiunea agresivă a unor agenţi din mediu precum microorganismele, radiaţiile, medicamentele. Aceasta tinde să neutralizeze agentul agresor şi să repare ţesutul lezat.

O noţiune deja consacrată în ginecologie, pentru a delimita inflamaţia înaltă a aparatului genital feminin de etiologie infecţioasă este cea de boală inflamatorie pelviana (BIP). Localizarea cea mai frecventă este la nivelul trompei sau salpingeului, de unde se poate propaga, pe diverse căi la segmentele vecine, interesând concomitent sau succesiv cel mai frecvent ovarele, aceasta ducând la apariţia anexitei. În marea majoritate a cazurilor, salpingitele sunt infecţiile secundare unei contaminări vaginale, cervicale sau endometriale, în contextul bolilor sexual transmisibile (BST). Ca urmare a creşterii acestora, infecţiile pelvigenitale cunosc o recrudescenţă importantă în ultimii ani. Ele necesită un diagnostic şi tratament precoce şi corect, deoarece afecţiunile trompei reprezintă aproximativ 30 - 40% din cauzele de sterilitate sau infertilitate şi 40 - 50% din cauzele favorizante ale sarcinilor extrauterine.
Avortul (10% din cazuri) spontan sau provocat, rămâne în continuare una dintre circumstanţele frecvente care favorizează infecţiile pelvigenitale. Dispozitivele intrauterine (steriletele) cresc riscul apariţiei salpingitelor de 4 - 9 ori, mai ales la nuligeste. Naşterile sunt mai rar implicate în patogenia infecţiilor înalte utero-anexiale.

Simptomatologie
Durerea pelviană este elementul principal, este vorba de o durere joasă abdominală, rareori acută de la debut. Scurgerile vaginale prezente în peste 50% din cazuri, pot fi purulente. Fenomenele urinare: frecvenţa micţională crescută cu usturimi şi dureri la contactul sexual, sunt de asemenea frecvent întâlnite.
Pacienta trebuie întrebată despre folosirea metodelor de contracepţie (dispozitivul intrauterin), dacă menstruaţiile sunt dureroase, dacă are antecedente de boală inflamatorie pelviană sau de boli transmise sexual. Examinarea clinică de către medicul ginecolog este decisivă pentru punerea diagnosticului corect.
Problema este diagnosticul în forma de boală cât mai precoce, când avem doar infecţia cu patogenii transmişi sexual şi lipseşte suprainfecţia bacteriană. Aici tabloul clinic poate fi extrem de sărac, aproape absent. Sau putem fi puşi în faţa unei boli ce evoluează de multă vreme, mai mult sau mai puţin zgomotos, incorect sau incomplet tratată fiind deja în faţa unei complicaţii a bolii, cum ar fi piosalpinxul sau abcesul tubo - ovarian. De mare folos în depistarea acestor forme complicate este ecografia. De asemenea trebuie să luăm în considerare şi alte elemente paraclinice, cum ar fi: leucocitoza, VSH crescut, proteina C reactiv prezentă.