![]() |
![]() |
![]() |
| trimite pe e-mail | tipareste articol | comentarii |
Femeile sunt dispuse să asculte sfaturile altor femei ca să îşi rezolve anumite probleme. Uneori întrebăm femei mai în vârstă decât noi şi le urmăm sfaturile cu sfinţenie, fără să apelăm la părerea specialiştilor. Cel mai adesea, metodele recomandate nu dau niciun rezultat, oricât de încrezătoare am fi în rezultate. Alteori, există mituri din popor, care îţi garantează reuşita dacă urmezi anumite ritualuri. În cele ce urmează vom dezbate şi combate miturile populare legate de frumuseţe, dragoste, casă şi nu numai.
• Se spune că pentru a scăpa de vergeturile care survin în urma pierderii în greutate, trebuie să te ungi cu cremă de corp şi să stai la soare. Fals! Vergeturile pot fi atenuate cu aceste metode, însă niciodată pielea nu va mai fi suplă şi fără semne. Numai chirurgia estetică poate elimina vergeturile de pe piele.
• Un alt mit în care cred multe femei este că după ce faci sex nu rămâi însărcinată dacă urinezi şi te speli bine cu apă şi săpun. Fals! Oricât de bine te-ai spăla, există riscul ca un singur spermatozoid să pătrundă în cavitatea uterină.
• Dacă te speli des pe cap îţi va creşte părul mai repede. Fals! Părul creşte 1-2 cm pe lună, indiferent ce metode încerci. Ritmul natural de creştere al firului de păr nu este influenţat de cantitatea de apă şi şampon pe care o foloseşti.
• Oţetul de mere ajută la slăbit. Fals! Oţetul de mere este recomandat a fi consumat în salate când ţii o anumită dietă, dar acesta ajută la o mai bună digestie, nicidecum la slăbit. Fără regim de slăbire şi mişcare, oţetul de mere consumat în exces poate dăuna organisumului.
• Dacă bei o linguriţă de ulei înainte de a consuma alcool, nu te îmbeţi. Fals! Singura metodă prin care te asiguri că nu te îmbeţi este să nu bei deloc.
• Anticoncepţionalele îngraşă. Fals! Contraceptivele hormonale îngraşă doar dacă sunt luate după ureche , fără sfatul medicului. Dacă le iei cu prescripţie medicală, după un control amănunţit la ginecolog, singurul lucru care se întâmplă este că nu rămâi însărcinată.
Revista lunii decembrie- forat PDF
Revista lunii noiembrie - format PDF
Revista lunii octombrie - format PDF