Avortul reprezintă întreruperea sarcinii înainte ca produsul de concepţie(fătul) să devină viabil –adică să poată supravieţui în afara uterului matern. În ţara noastră este considerat avort orice întrerupere a sarcinii înainte de 28 de săptămâni sau expulzia unui produs de concepţie cu o greutate mai mică de 1000 grame.
Sunt mai multe categorii de avort: avort spontan, avort provocat, avort terapeutic. În funcţie de vârsta sarcinii la care se produce avortul poate fi: precoce - atunci când are loc în primele 12 săptămâni şi tardiv – când survine între 13 şi 28 de săptămâni.

Cauzele ce pot provoca avort se împart în:
- cauze ovulare
- cauze materne
- cauze externe.
Dintre cauzele ovulare mai importante sunt:
1) Anomalii genetice – cele mai importante şi cele mai frecvente cauze ale avortului spontan( trisomia autosomală, triploidia, tetraploidia, monosomia X).
2) Anomalii ale gameţilor (spermatozoid, ovul) sunt determinate de factori fizici, chimici, metabolici, infecţii.
3) Tulburări endocrine - deficienţă progesteronică a corpului galben care are rolul de a menţine sarcina în primul trimestru sau a placentei în trimestrul al doilea.
4) Anomalii de inserţie şi structură a placentei.

Cauzele materne ce pot determina tulburări ale evoluţiei sarcinii sunt împărţite în locale şi generale:
a) Cauzele locale materne responsabile de apariţia avortului spontan sunt:
- afecţiuni ale uterului de genul: anomalii uterine congenitale (uter septat, uter bicorn), anomalii uterine dobândite (sinechia uterină), endometritele (infecţii), incontinenţa cervicoistmică congenitală sau dobândită după avorturi sau naşteri anterioare, modificări anatomice ale uterului (fibrom, miometru insuficient dezvoltat).
- afecţiuni anexiale: inflamaţiile sau tumorile ovarelor/trompelor.
b) Cauze generale ce pot duce la apariţia avortului sunt:
- bolile infecţioase: infecţii cu mycoplasma hominis, ureoplasma urealyticum, streptococi de grup B, escherichia coli de la nivelul vaginului sau infecţii pe calea sângelui – hematogenă – cu parvovirusuri, virusul varicelo-zosterian, virusul rubeolei, toxoplasma gondi, virusul herpetic, treponema pallidum, listeria monocytogenes, chlamydia trachomatis, mycoplasma hominis.
- boli endocrine: disfuncţii tiroidiene, diabet, hiperandrogenism, disfuncţii ale glandelor suprarenale, sindromul ovarelor polichistice
- factori imunologici.

Cauzele externe sunt reprezentate de diverşii factori de mediu ce produc o serie de modificări în organismul gravidei care pot determina moartea fetală sau pot declanşa contracţii uterine: carenţe alimentare, intoxicaţii (plumb, alcool, tutun, droguri), traumatisme.
Avortul spontan survine în două situaţii diferite. Uneori se produce în urma apariţiei timpurii a contracţiilor uterine eficiente care surprind sarcina în plină evoluţie şi determină dezlipirea şi expulzia oului, în aceste cazuri embrionul/fătul este viu în momentul când începe avortul. Alteori el este consecinţa imediată sau tardivă a morţii intrauterine a produsului de concepţie.
Etapele de evoluţie ale avortului sunt: ameninţarea de avort, iminenţa de avort, avort în curs, avort incomplet, avort reţinut; fiecare având caracteristice specifice.

Apariţia contracţiilor uterine dureroase exprimate prin dureri lombare, dureri asemănătoare cu cele de la menstruaţie sau dureri suprasimfizare caracterizează ameninţarea de avort. Odată cu apariţia sângerărilor vaginale se vorbeşte despre iminenţă de avort, iar contracţiile uterine dureroase devin mai frecvente şi mai intense. Atunci când sângerarea devine abundentă şi se însoţeşte de resturi ovulare sau chiar întreg produsul de concepţie vorbim de avort în curs, în această situaţie durerile devin mai intense şi colicative. Avortul incomplet se caracterizează prin sângerare abundentă, dar cu dureri de intensitate redusă. În general, întotdeauna după un avort spontan rămân în uter fragmente placentare/ovulare. Avortul reţinut constă în retenţia produsului de concepţie mort în uter pentru o perioadă variabilă de timp şi se manifestă prin dispariţia semnelor subiective de sarcină (greţuri, vărsături, iritabilitate, emotivitate,etc) cu sau fără sângerare vaginală.

Avortul spontan habitual (recurent, repetat) constă în trei sau mai multe avorturi spontane consecutive.
În general avortul spontan poate determina o serie de complicaţii imediate şi tardive. Hemoragia poate să fie severă şi să ducă la anemie şi chiar şoc hemoragic. Complicaţiile septice (endometrite, endomiometrite, tromboflebita pelvină, pelviperitonita, şocul septic) pot să apară atunci când expulzia oului este incompletă. Complicaţiile tardive sunt: inflamaţiile cronice, sterilitatea, sinechia uterină.
Tratamentul este specific fiecărei etape a avortului şi se realizează de către medicul specialist ginecolog.
Dr.Ştefania Dobre, medic primar obstetrică-ginecologie(0724.745846)