trimite pe e-mail | tipareste articol | comentarii |
Cum arată fața unui om fără de zâmbet? Atunci când auzim o glumă bună, când primim un compliment, după o reușită, atunci cand se împlinește un vis, în momentele de afecțiune, omul zâmbește! Dar când zâmbetul dispare?
Dispariția unui dinte din cavitatea bucală este o situație gravă, urmată de perturbări imediate sau întârziate ale configurației generale de aliniere dentară și de deformare a oaselor maxilare. Este cunoscut faptul că micșorarea numărului de dinți atrage probleme de masticatie, ale articulației și migrări verticale sau orizontale ale dinților învecinați. Cea mai simplă comparație se poate face imaginându-ne ce se întâmplă atunci când scoatem o carte dintr-un raft plin de cărți ,deranjarea poziției tuturor celor rămase.
Și totuși de ce este nevoit medicul să i-a decizia de a extrage un dinte?
Se descriu mai multe situații, dintre care cele mai frecvente sunt: atunci când dintele își pierde integritatea (frecvent prin carie), nu mai există suprafața de masticație, coroana este distrusă, iar rădăcina nu mai poate fi suportul unui pivot; când dintele devine foarte mobil, nu mai este fixat în osul maxilar datorită distrugerii ligamentelor de fixare, în boala parodontală avansată, atunci când o infecție a ajuns și se fixează pe vârful rădăcinii iar osul înconjurător este puternic afectat (abcese dentare repetate).
Atunci când un dinte își pierde coroana prin atac carios, vorbim despre un proces îndelungat în care se trece prin faze intermediare de distrucție însoțite de dureri, cel mai adesea ignorate iar dintele rămâne netratat și cu o cavitate ce crește progresiv până când rămâne o structură extrem de slăbită, susceptibilă de a se prăbuși în orice moment. Această situație se suprapune cu o invazie masivă de bacterii în canalul radicular, de cele mai multe ori bacteriile ajungând până dincolo de vârful rădăcinii în osul maxilar.
Apariția mobilității dentare semnifică instalarea unei inflamații în zona din jurul rădăcinii, cu îmbolnăvirea ligamentelor de fixare și apariția necondiționată a sângerărilor gingivale. În condiții corecte de diagnostic și tratament, dintele își poate recupera gradul optim de fixare dar aceasta doar într-un cabinet de specialitate. Altfel, neglijența și indiferența ca și abordarea cu împăcare a sintagmei “parodontoza nu se vindecă” vor duce la pierderea dinților unul câte unul. Uneori nici sângerarea gingivală, mirosul neplăcut sau durerile nu reușesc să trimită pacientul în cabinetul stomatologic. Adesea doar durerile intense, în episoade repetate duc la hotărârea de a apela la un specialist. Oricare dintre reacția, fie de a nu face nici un tratament, fie de a face un tratament la un interval variabil, doar atunci când își aduce pacientul aminte, pierzând tempo-ul și protocolul corect de tratament nu are vreo șansă de reușită. Orice amatorism sau indisciplină în dinamica tratamentului afecțiunilor parodontale este o cauză sigură de eșec și o bătălie pierdută iar în final desigur un alt și un alt dinte pierdut (uneori ultimul).
În ultima vreme, suntem asaltați de reclame în care aflăm că trebuie să mergem cu cățelul la medic pentru detartraj. E foarte bine, dar cu pacienții - oameni cum rămâne? Câți dintre pacienți reușesc să își facă periajul de două ori pe zi și mai ales cu o tehnică de periaj corectă? Câți dintre pacienți își fac detartraj de două ori pe an sau măcar o dată într-un an?
Din păcate, periajul nu împiedică apariția depozitelor de tartru. Acestea pot fi îndepărtate doar în cabinetul stomatologic fie manual, fie cu ajutorul ultrasunetelor. Această manoperă îndepărtează depozitele de tartru, ce reprezintă un suport pentru bacterii și o sursă de inflamație pentru gingia marginală. Tartrul dentar poate avea un ritm de formare foarte rapid, el își începe mineralizarea la aproximativ două săptămâni de la formarea plăcii bacteriene. Odată cu trecerea timpului gradul de mineralizare crește, crește grosimea lui și potențialul inflamator pentru gingia înconjurătoare.
O igienă dentară corectă reprezintă singurul mijloc prin care dinții pot rămâne sănătoși, iar “reparațiile” dinților: obturații, coroane sau lucrări protetice mai ample au șanse mari de a rămâne corect adaptate pentru cât mai mult timp.
dr. Cojocaru Melania Olimpia
medic primar medicina dentara/ 0740054506