L-am cunoscut în tren, mergeam de la Craiova, oraşul meu natal, în care locuiesc părinţii mei, către Bucureşti, unde sunt studentă şi stau în gazdă. Bărbat la vreo treizeci de ani, spontan, relaxat, spiritual şi, evident, frumos. Fusese-n delegaţie în provincie, nu l-am întrebat atunci cu ce se ocupă şi nici el nu mi-a spus fără să-l întreb. Oricum, am vorbit despre multe altele, dar mai aveam încă şi mai multe să ne spunem, aşa că întâlnirea de a doua zi, la o cafenea de prin centrul Capitalei, pe lângă facultatea mea, s-a fixat aproape de la sine.
Nu e foarte greu de ghicit cum s-au petrecut lucrurile pe urmă: de două sau trei ori ne-am întâlnit în oraş, pe urmă la el în garsonieră, pe urmă la mine... Avea o casă de burlac, mobilată cu strictul necesar şi un program de lucru destul de imprevizibil, chiar şi pentru el. Muncea la SRI sau SPP sau aşa ceva, n-a vrut să-mi spună exact, chiar m-a rugat să nu-i cer amănunte despre slujbă, că el înţelege să respecte secretul profesional. Vreo două săptămâni l-am întâlnit aproape zilnic pe George, numele mi l-a spus, asta nu era secret de stat. Mai apoi am rărit-o, din cauza lui. Invariabil, în weekend nu era disponibil. „Nu sunt funcţionar, să am program de la opt la patru în zilele lucrătoare“, s-a scuzat el. Nici nopţile nu ni le mai petreceam împreună, la telefon nu-mi răspundea deseori. La numărul pe care-l aveam eu, fiindcă umbla cu două aparate. Dar celălalt era mobilul de serviciu, cu număr, evident, secret.
Dacă n-ar fi fost garsoniera de la care îmi dăduse şi o cheie, deci puteam veni acolo când pofteam, l-aş fi bănuit că mai are pe alta. Dar el mă dusese la locuinţa lui dezarmant de sincer, îmi oferise acces la ea... Ce-i drept, când eram împreună, era la fel de pasional ca-n prima zi. Măcar atât. Ne-am întâlnit mereu doar în doi, niciodată cu grupul meu de colege, cu prietenii lor. Nu s-a declarat împotriva acestei idei, dar nici nu s-a nimerit vreodată să iasă cu noi.
Într-o sâmbătă în care eram singură, fiindcă George, potrivit bunului său obicei, nu-mi răspunsese la telefon, am fost să vizitez o colegă, într-un cartier îndepărtat de al meu, şi după ce-am plecat am intrat într-un supermarket din zona aceea, în care n-avusesem până atunci o cazia să fac târguieli. Şi când colo, la casă, cu vreo două persoane în faţa mea, George! Am avut pe loc intuiţia că se petrece un lucru necurat. Nu m-am înşelat: George era cu o femeie şi mi-a sărit imediat în ochi că purta verighetă. Iar femeia, Dumnezeule, era una dintre asistentele mele de la facultate! Am oroare de situaţiile penibile. Am avut puterea ca, fără să mă vadă nici George, nici soţia lui, care mă cunoştea, s-o iau înapoi cu coşul, printre rafturi, ca şi cum aş fi uitat să cumpăr ceva.
Am socotit cum s-au legat toate: în vremea în care l-am cunoscut pe George, mi-am adus aminte că asistenta, adică soţia lui, fusese în străinătate, la nu ştiu ce perfecţionare. De-asta, o vreme, fusese atât de liber. Şi eu fusesem atât de proastă sau de oarbă încât să nu remarc un lucru: tot mereu era îmbrăcat curat şi la dungă, deşi nu avea fier de călcat în garsonieră. Desigur, garsonieră închiriată din fonduri FSN (fără ştirea nevestei). OK, îi voi da eu de ştire.  Nu-mi va fi greu să-mi fac o adresă de mail anonimă şi să-i trimit doamnei asistente un mesaj despre locul secret în care-şi poate găsi uneori soţul.
Mihaela

Scrie-ne la redactie@revistacarolina.ro sau trimite o scrisoare pentru Carolina, Strada Câmpia Islaz, nr. 89A.