Când am aflat că voi petrece zece zile la Paris, mai aveam o lună până la data plecării. Călătoria şi şederea în capitala Franţei se făceau pe banii instituţiei la care lucrez, de fapt pe bani europeni, şi mă duceam cu un mic grup de colegi, eu fiind cea mai tânără dintre ei. Într-o lună puteam să-mi îmbunătăţesc franceza pe care o ştiam acceptabil din şcoală. Am şters de praf ghiduri de conversaţie, manuale de conjugări ale verbelor şi aşa-zise cursuri practice – de fapt, teoretice toată ziua – dar până la urmă tot către computer m-a tras aţa.

Să găseşti parizieni pe site-uri de socializare e o treabă mai uşoară decât să găseşti craioveni, Parisul fiind de vreo 20 de ori mai mare decât frumosul meu oraş de domiciliu. Şi m-am pus pe chatuit cu parizienii care mi s-au părut mie mai interesanţi. Sita a cernut şi într-un final am ajuns să conversez aproape zi de zi cu un tip care putea la fel de bine să aibă nume românesc, Marius. Ştia că România are capitala la Bucarest, şi nu la Budapest, mi-a înşirat şi câteva nume de fotbalişti români, capitol la care stătea mai bine decât mine. Dar, mă rog, pe mine nu mă interesa să aflu lucruri noi despre România, ci despre Franţa, să n-ajung în cel mai mare oraş al ei şi să mă uit în jur ca proasta. Am aflat destule şi în ce priveşte Parisul, plus că mi-am mai dezmorţit şi îmbogăţit franceza.

Cu doar câteva zile înaintea marii plecări, l-am întrebat pe Marius ce-ar zice dac-ar fi să ne întâlnim în oraşul lui. Culmea, n-a părut tocmai încântat. Mi-am zis c-o fi omul însurat – dar şi aşa, sunt în Craiova destui bărbaţi căsătoriţi care caută pe net întâlniri pe viu fără să se mai teamă de neveste, şi atunci de ce ar avea asemenea probleme un parizian, care-i ca un ac în carul cu fân... În fine, l-am anunţat că eu vin în Paris, i-am spus când ajung şi atunci s-a mai înviorat. Am stabilit modul în care ne vom vedea.

Nu e cazul să împărtăşesc aici impresii despre Paris. Doamne, cât spaţiu mi-ar trebui? Despre Marius, în schimb, pot să spun că mi-a plăcut, nu cât să mă-ndrăgostesc de el la prima vedere şi nici la următoarele, dar era un tip în regulă, poate prea politicos, îşi câştiga traiul pe computer la o firmă privată şi avusese o prietenă care-l părăsise pentru un altul pe care-l cunoscuse, evident, pe net. Asta îl făcuse să se îndrepte şi el înspre zona asta de agăţat. Mi-a spus sincer că deocamdată face o pauză de la relaţiile de durată, vrea doar să întâlnească femei cât mai multe. Oricum eu nu-l puteam ajuta cu o relaţie de durată. Mi-am amintit că nu fusese exuberant deloc atunci când îl întrebasem ce-ar fi dac-aş veni la Paris. A râs cam amar şi mi-a mărturisit de ce: pe acelaşi site cunoscuse mai demult o altă româncă, din Timişoara, şi fata ardea de dor să-l cunoască, să vină la el. A aplicat reţeta clasică a ţeparelor de acest gen. Doamne, când s-or deştepta bărbaţii? A zis tipa că n-are bani de drum, că România e o ţară săracă, iar el, galant, i-a trimis suma necesară. Nu una exorbitantă, 200 de euro. Ea bineînţeles că n-a ajuns în niciun Paris. A motivat că şi-a rupt piciorul pe gheaţă. Culmea e că i-a şi trimis o poză cu piciorul în ghips...

M-am întors eu la Craiova, am mai schimbat câte o vorbă cu Marius pe net, nu la fel de des ca înainte, şi, să zic la o lună şi ceva de la înapoiere, mi-a trimis un mesaj şi ce credeţi că mi-a spus? Că fata cu piciorul în ghips chiar şi-l rupsese şi a venit la el în vizită. Mi-a promis că ori de câte ori va auzi vreun compatriot spunând că românii sunt escroci şi lipsiţi de cuvânt, o să-l contrazică vehement.
Alina, Craiova